Vezi meniu

GENTAMICINA FP 10%

X
gentamicina-10-100ml
  • Substante active: Gentamicina
  • Solutie injectabila pentru tratamentul infectiilor locale sau sistemice cauzate de microorganisme sensibile la gentamicina ale tractusului respirator, gastrointestinal, urogenital, septicemii, omfalite, meningite, artrite, pioartrite, mastite, infectii ale pielii, ale globului ocular si ale urechii
  • Specii tinta: bovine, suine, caini, pisici
  • Administrare: intravenoasa sau intramusculara
  • Ambalare: 50 ml, 100 ml

 

COMPOZITIE

1 ml solutie injectabila contine:

Gentamicina (sub forma sulfat) ……………………..  100 mg

Excipienti:

Alcool benzilic…………………………………………..   10 mg

Metabisulfit de sodiu, Sulfit de sodiu, Edetat disodic, Apa distilata pentru solutii injectabile.

 

ACTIUNE FARMACOTERAPEUTICA

Gentamicina este antibiotic din grupa aminoglicozidelor obtinut din culturi de Micromonospora  purpurea cu efect bactericid evident, indiferent de faza de multiplicare a germenilor (faza de latenta sau faza de multiplicare logaritmica). Activitatea bactericida se refera la germeni Gram-negativi si Gram-pozitivi, (Pseudomonas spp., Klebsiela spp., Enterobacter spp., Serratia spp., E.coli, Proteus spp., Salmonella spp.,  Actinobacillus spp, Bordetella bronchiseptica, Fusobacterium, Haemophylus, Campylobacter spp., Staphylococcus, Streptooccus, Actinomyces, Erysipelothrix, Clostridium, Listeria etc.).

De asemenea, gentamicina are actiune si asupra Treponema hyodysenteriae., Mycoplasma, Leptospira.

Gentamicina, dupa administrare intramusculara, atinge concentratia sanguina maxima dupa 30-60 minute si se elimina sub forma activa  prin  rinichi, in urina atingand concentratii bactericide. Administrata pe mucoase (digestiva, conjunctivala) se absoarbe putin in circulatia generala, dar actioneaza bine local.

Mai multe detalii

SPECII TINTA

Bovine, suine, caini si pisici.

 

INDICATII

La bovine, suine, caini si pisici, in infectii locale sau sistemice cauzate de microorganisme sensibile la gentamicina ale tractusului respirator, gastrointestinal,  urogenital, septicemii, omfalite,  meningite, artrite, pioartrite, mastite, infectii ale pielii, ale globului ocular si ale urechii.

 

POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Se administreaza intramuscular sau intravenos lent, la carnivorele irascibile sau retive, se poate alege calea subcutanata.

Doza este de 4 mg substanţă activă/ kg g.c

Bovine, suine: 4 ml/100 kg g.c., i.m. sau i.v.

Tineret porcin, câini şi pisici:  1 ml/ 25 kg g.c. i.m., i.v. sau s.c. (în cazuri speciale).

Tratamentul se repetă la interval de 12 ore în primele 1 – 2 zile şi la interval de 24 de ore în următoarele zile, timp de 3 – 5 zile. Tratamentul va fi urmat cel puţin încă două zile după dispariţia simptomelor clinice.

Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.

 

CONTRAINDICATII, PRECAUTII ŞI REACTII ADVERSE

Hipersensibilitate la gentamicina sau alte aminoglicozide. Nu se administreaza la animalele cu insuficienta renala grava, disfunctii vestibulare grave sau la femelele gestante. Nu se administreaza concomitent cu alte antibiotice aminoglicozidice, cu anestezice, miorelaxante sau substante nefrotoxice. Se va evita administrarea combinata cu  cloramfenicol precum si administrarea in aceeasi seringa a gentamicinei cu alte antibiotice (ampicilina, carbenicilina, cefalosporinele, eritromicina) sulfamide,  vitamine din complexul B, sau cu heparina. Supradozarea zilnica sau prelungirea tratamentului peste 6 – 7 zile poate conduce la nefrotoxicoze. Se utilizeaza cu prudenta la pisici. Aminoglicozidele pot produce blocaj neuromuscular, edem facial, neuropatie periferica si reactii de hipersensibilitate. Rareori se pot produce efecte hematologice si hepatice. Nu este recomandata in perioada de gestatie.

Aminoglicozidele trebuie utilizate cu precautie impreuna cu alte medicamente neurotoxice, nefrotoxice si ototoxice: amfotericin B, alte aminoglicozide, aciclovir, bacitracina (uz parenteral), cisplatun, metoxifluran, polimixin B sau vancomicin. La utilizarea impreuna cu antibiotice beta-lactamice si aminoglicozide se poate produce sinergism contra Pseudomonas aeruginosa si enterococci. Supradozarea poate produce ototoxicitate si nefrotoxicitate. Nu se administreaza concomitent cu alte antibiotice aminoglicozidice, cu anestezice, miorelaxante sau substante nefrotoxice.

 

TIMP DE AŞTEPTARE

Carne şi organe: Bovine, suine – 28 zile;

Lapte: Bovine – 7 zile.

 

CONDITII DE PASTRARE

A se pastra la temperatura mai mica de 25°C. A se feri de inghet. A se proteja de lumina directa.

A se păstra în ambalajul original.

  

MOD DE PREZENTARE

Flacoane de sticla de 50 ml,100 ml.

 

PRODUCATOR: S.C. PASTEUR – FILIALA FILIPEŞTI

PRODUSE DIN CATEGORIA: Antibiotice pentru caini